Andreea Esca: Actorul Jean Constantin a fost transferat astăzi de la spitalul din Constanţa la Institutul de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu din Bucureşti. Medicii care l-au îngrijit până acum spun că pacientul şi-a dorit să fie adus în capitală pentru investigaţii suplimentare. Cu detalii despre starea maestrului vine Ioana Şanta. Bună seara Ioana.

Ioana Şanta: Bună seara. Jean Constantin a ajuns aici la Institutul C.C. Iliescu din capitală în această dimineaţă cu o ambulanţă. Alături de el se află soţia sa. Medicii l-au internat la secţia de cardiologie unde îl monitorizează permanenţă. Specialiştii spun că starea lui este stabilă acum, dar nu pot să intre în detalii pentru că familia pacientului a cerut discreţie. Jean Constantin are optzeci şi unu de ani şi a fost săptămâna trecută internat la Spitalul Judeţean din Constanţa pentru că avea dureri în piept şi respira cu dificultate. Deocamdată acestea sunt informaţiile. La revedere.
